Login | Fa-ti cont

HotL.A. Ink: Cele mai vechi tatuaje din lume

banner
Articol sustinut de Tuborg Green Fest

Daca tatuajele facute cu cerneala, praf de caramida si urina de pe bratele fostilor puscariasi ti se par vechi, ce ai zice de unele facute cu cenusa si batute cu ace de os, acum 5000 de ani?

Otzi, mumia din Alpi

Cele mai vechi urme de tatuaje pe un corp uman au fost descoperite in 1991 intr-un ghetar din Alpi. Individul in cauza, cea mai batrana mumie umana din Europa (cca 5300 de ani), se numeste Otzi pentru ca a fost gasit in Valea Otz, la granita dintre Austria si Italia.
Data nasterii: in jurul anului 3300 i. Hr.
Data mortii: cca. 45 de ani mai tarziu.
Ocupatie: topitor
(speculatie derivata de la faptul ca s-a gasit langa el un topor de arama si avea in "par" urme de alti metaloizi)
Tatuaje: 57

Cele 57 de tatuaje ale omului ghetarilor sunt linii paralele, in seturi de 3, 4 si chiar 7, cateodata intersectandu-se in cruce, ca si cum ar marca un punct. Marea problema a armatei de oameni de stiinta care au inceput sa studieze viata si moartea lui Otzi a fost, pe langa cauza mortii, motivul pentru care avea pe el atatea liniute. In principiu, n-are nimeni habar, dar se poate specula: odata trecut prin raze X, s-a stabilit ca bietul Otzi era artritic si ca se poate ca tatuajele respective sa fi fost un fel de tratament tip acupunctura. Tatuajele omului ghetarilor erau facute din cenusa in care s-au gasit urme de silicati (folositi in metalurgie, ceea ce ar putea intari afirmatia ca Otzi era topitor).

foto
foto: Brando Quilici. In imagine: Prof. Eduard Egarter Vigl si Otzi la Muzeul de Arheologie din Tirolul de Sud, Bolzano, Italia (citeste mai multe si pe Discovery.com - Iceman's Tattoos Came from Fireplace)

O schita rudimentara a lui Otzi se poate gasi -ironic- sub forma de tatuaj si pe antebratul stang al lui Brad Pitt, foto aici, iar imagini foarte detaliate, inclusiv in lumina UV, si in 3D, gasiti pe site-ul eurac dedicat omului ghetii, iceman.eurac.edu.

Mumiile egiptene

Exista dovezi si despre arta tatuajelor la egipteni, vechi de prin mileniile 2-3 i.Hr. La Teba s-a descoperit mumia preotesei Amunet (vezi imagini), cu tatuaje si semne de cicatrizare (scarification, o moda nu chiar atat de contemporana de body modification), desene regasite si pe alte mumii din aceeasi perioada, toate apartinand unor femei, de unde se deduce ca aveau ca scop accentuarea fertilitatii sau sublinierea devotamentului lor (in cazul preoteselor) fata de divinitate.

Cea mai veche imagine a unui tatuaj ne-abstract este un desen de pe un vas (1300 i.Hr.), care reprezinta un muzician cu imaginea zeului Bes (patronul muzicii si dansului si protectorul femeilor insarcinate) pe picior (imagini aici).

Oamenii Pazyryk din Rusia


Daca tatuajele lui Otzi par sa fi avut scop terapeutic, iar cele egiptene cu Bes aveau rol de amuleta, urmatorul pe lista este un cuplu care cu siguranta reprezinta cel mai vechi exemplu de tatuaje asa cum le intelegem noi astazi: Printesa Zapezii si cavalerul ei razboinic din cultura Pazyryk au pe ei o intreaga imagistica de simboluri si reprezentari ale realitatii imediate... asa cum era perceputa de un trib de nomazi prin secolul 4 i.Hr.

Mumiile descoperite in Altay, "Muntii de Aur" ai Rusiei sunt acoperite de tatuaje (tot pe baza de pigment din cenusa) care reprezinta pesti, elani, cai, fragmente din viata tribului si unelte din viata de zi cu zi. Prin filigranul de desene (erau de o uimitoare finete, date fiind uneltele primitive folosite - ace din os) se mai descopera cate un berbec, magar, animale fantastice si multe abstractiuni, strabunicele "tribalelor" de azi.

foto foto
sursa foto: wiki bmezine

Oamenii Pazyryk se pare ca erau tatuati in scop ritualic si/sau ca parte a statutului lor social - din cauza felului in care au fost ingropati se deduce ca aveau un rang inalt in societate. Primul exemplar din mumiile glaciare din cultura Pazyryk a fost descoperit in 1948, urmatoarele doua (cuplul) in anii 90. (Citeste aici o poveste detaliata a lor si vezi aici imagini cu tatuajele lor)

Tatuajele din Pacific

Legenda tatuajelor in cultura maori e inrudita putin cu povestea lui Orfeu: se zice ca Mataora, un razboinic vestit, s-a certat cu sotia lui, care, suparandu-se, a plecat la mama acasa, pe lumea cealalta. Mataora s-a dus dupa ea, sa o aduca inapoi, iar in drumul sau din adancuri a dat de Ue-tonga, care tatua fata unui om. Ue-tonga, vazand desenele cu carbune de pe fata lui Mataora, s-a repezit la el, i le-a sters, zicand ca "cei de sus nu fac tatuajele cum trebuie", l-a tintuit la pamant si a inceput sa incrusteze liniile in pielea lui, cu instrumentele lui ascutite. Sotia lui Mataora a auzit vaicarelile acestuia [da, tatuajele dureau si in legende], a venit sa vada ce se intampla, i s-a facut mila de el si au plecat inapoi acasa, in lumea viilor, unde Mataora a transmis metoda corecta de facut tatuaje.

foto foto
sursa foto 1 / CC BY 2.0 si sursa foto 2 / CC BY 2.0
tatuajele maori se fac cu un fel de dalta, sunt "sapate" in piele, nu intepate (un alt exemplu aici)

Desi cunoscute doar de cateva secole, abia dupa ce omul modern si-a bagat nasul cuceritor prin insulele Pacificului (primul european a pus piciorul in Noua Zeelanda, spre exemplu, in sec. 17), misterioasele desene carora le spunem azi maori (desi si alte popoare din pacificul de sud au obiceiul tatuajelor) exista de mult mai mult timp. Atat de impresionante au fost pentru europeni, incat cuvantul tatuaj vine chiar de acolo: tatau, semn pe piele.

Semnele acestea, numite si moko, au semnificatii variate, de la statutul social la ritualuri de trecere de la maturitate, ceea ce e doar o explicatie simplista de om neavizat, pentru ca simbolistica lor nu poate fi citita decat de un nativ. Iata cum isi descrie cineva tatuajele: Nu toata lumea poate purta asa ceva. Eu a trebuit sa obtin permisiunea de la batranii clanului. Si m-am rugat spiritelor ancestrale sa imi dea taria sa pot purta un moko. Fiecare moko reprezinta ceva unic pentru cel care il poarta. In cazul meu fiecare linie spune o poveste. Moko-ul meu reprezinta 480 de ani de linie ancestrala. (citat de aici, unde puteti citi o intreaga istorie a tatuajelor moko).


Mai aproape de era noastra tatuajele au inceput sa se raspandeasca de la cultura la cultura: celtii aveau si ei desene razboinice pe corp, pentru a-si speria dusmanii, lucru notat de Cezar in memoriile sale, dar retinut ca un obicei al barbarilor. Tatuajele faciale au inceput sa se foloseasca in lumea antica (Imperiul roman si Grecia) drept metoda de a-i stigmatiza pe criminali, abolita in sec. al 4-lea d. Hr.

Crestinatatea, influentata de preceptele biblice, a interzis tatuajele, la fel ca si lumea iudaica, pe baza cuvintelor din Levitic 19:28: Sa nu va faceti taieturi in carne pentru un mort, si sa nu va faceti slove sapate pe voi. Eu sunt Dumnezeu.

In acest timp, in ecosistemul inchis si ermetic al Japoniei se dezvolta una din cele mai importante culturi ale tatuajului: horimono / irezumi, tatuajele japoneze despre care rarele documentatii spun ca ar exista de mii de ani, cu o istorie agitata, asociate dupa interzicerea lor in sec. 19 cu criminalitatea si mai recent cu yakuza, ai carei membri isi ascund sub haine tatuajele care le acopera tot corpul, pentru a nu se deconspira - o atitudine diametral opusa, si la propriu, si la figurat, celei din lumea vestica, in care abia asteptam sa ne mandrim vara cu "the new ink".

Istorii detaliate aici, aici si aici


Poti vedea LA Ink, emisiunea despre tatuaje, de luni pana vineri pe Discovery Channel, la orele 9:00 si 16:00.


3 comentarii vrei sa comentezi?

adinuta 15:49 on 17 August
0
|
#1. wow

habar nu aveam ca arta tatuajelor este atat de veche. am mai aflat cate ceva, acum sunt in perioada de research si incerc sa aflu cat mai multe

apropo, imi puteti recomanda un salon de tatuaje ok prin bucuresti?


lulu 15:52 on 17 August
1
|
#2. Comentariu nou

super idee! tot nu stiam ce tatuaj sa-mi fac, ala cu animalul de la Pazyryk seamana cu ce-as vrea eu.


Cristina Cristina 16:49 on 17 August
0
|
#3. Comentariu nou

@adinuta - Gasesti aici o lista destul de cuprinzatoare


Click aici ca sa adaugi un comentariu

Bucuresti

14°C Light Rain


Follow me facebookTwitter  

Animale urbane

Care crezi ca va fi viitoarea gripa?
|Rezultate|Alte sondaje

Povestiri urbane

In ce "mit urban" crezi cel mai mult?
|Rezultate|Alte sondaje

Newsletter