Login | Fa-ti cont

Cateva mituri pe care le-ar putea verifica Vanatorii in Romania

Ce-ar putea face Vanatorii de Mituri in Romania in afara de a verifica miturile legate de berea romaneasca, palinca si femeile frumoase? Mitul cu oaia vorbitoare e cam greu de verificat (oile vorbesc mai greu si doar cu ciobanii prieteni), nici cel cu Mesterul Manole (drepturile femeilor ar fi incalcate) n-ar merge dar poate ar reusi sa aduca ploaia cu dansul Paparudelor, mai stii? Ne-am gandit ce mituri moderne ne-au bantuit imaginatia in ultimul timp de care Vanatorii s-ar putea ocupa putin.

Ceausescu traieste - bineinteles, e pe aceeasi insula cu Elvis, Stalin si cu mai noul lor vecin Michael Jackson. Conturile lui sunt insa o chestie ce ar merita studiata mai indeaproape. 

Pasapoartele biometrice - unul dintre miturile noastre preferate, mai ales dupa o discutie cu niste doamne foarte hotarate sa scoata la iveala numarul fiarei din ele. Era la un moment dat si o mica isterie cu cardurile RATB dar a trecut repede.

Teroristii de la Revolutie - cine-a tras in noi? ramane inca o intrebare fara raspuns. Ba ca au fost teroristii, ba ca au fost soldati romani pusi sa traga unii impotriva altora, ba ca au fost serviciile secrete. Nici pe teroristi nu i-a prea vazut nimeni, dar au o imagine infricosatoare in folclorul popular ce a obsedat perioada imediat post-revolutionara.

Bucurestiul e impanzit in subteran de catacombe si Casa Poporului are multe etaje subterane secrete - ii si vedem bagandu-se in canale sa caute intrarile secrete, plimbandu-se printre parlamentari cu detectoarele si cerand aprobari sa coboare un etaj mai jos. Pana la urma, probabil ca s-ar verifica cu succes mitul birocratiei romanesti. Confirmat, cu siguranta.

Bila de la ASE pica daca intra vreo virgina acolo
- ooo, da, cat de haios ar fi sa testeze Vanatorii asta? Problema ar fi unde gasesc virgina...

In Padurea Baciu se intampla fenomene paranormale
- ii si vad pe Adam si Jamie asteptand in padure sa apara fantomele, monstrii, varcolacii, sa aiba revelatii si sa masoare nivelul energetic din zona cu aparate sofisticate. E valabil si pentru Padurea Letea, unde localnicii povestesc tot felul de intamplari stranii cu fiinte imense sau peisaje modificate.

Masinile de cusut ale bunicii - mai exact, e vorba de masinile de cusut Singer, unele negre, mari si foarte vechi. Au circulat o gramada de povesti despre ele - ba ca au plutoniu si uraniu in compozitie (Hellooo, Superman), ba ca au fost facute de evrei in lagare si ca seriile lor sunt de fapt numerele de la conturile bancare din Elvetia. Ziarele erau pline la un moment dat de anunturi cu masini de cusut de cumparat la preturi de zeci de mii de euro.

Vanatorii de mituri s-ar distra bine aici sa urmareasca pas cu pas inselatoriile relationate (te pun sa mai cumperi o masina de cusut la un pret modic de 2-3000 euro pentru ca seriile merg impreuna de la cineva pe care "l-au gasit ei", pentru ca apoi sa le vinzi lor cele doua masini pe zeci de mii de euro. Doar ca dupa ce o cumperi, ei dispar).

Siringile cu sange infectat cu HIV - acum nu mai sunt atat de la moda dar acum cativa ani era o adevarata isterie cu ele. Umbla nenorocitii cu siringi infectate cu HIV pe strada si te inteapa, le pun pe scaunele de la cinema sa te asezi in ele, le infig in tine in autobuz si in club, ba chiar si la teatru erau probleme. Nimeni n-a vazut vreodata, toata lumea a auzit. Imi amintesc ca aveam nevoie de o seringa si m-am dus la farmacie sa cumpar si am crezut ca, atunci cand a auzit, farmacista o sa cheme politia. :)

Muntii - avem mai intai Retezatul. Se spune ca are interiorul de forma unui diamant imens de forma piramidala si ca acolo este poarta catre o alta lume. Fenomenele paranormale din zona sau aparitia unor nave extraterestre ar explica si prabusirea stranie a unui avion acolo. Sunt o gramada de legende legate si de Babele sau Sfinx, de Sarmisegetusa (unde cica ar ajunge si Pestera Polovraci. Aici sau la Omu) sau de un platou cu energie ciudata din Bucegi.

Puteti vedea Vanatorii de Mituri de luni pana vineri de la ora 8:00 sau de la ora 14:00 pe Discovery Channel.

Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Bucuresti

14°C Light Rain


Follow me facebookTwitter  

Animale urbane

Care crezi ca va fi viitoarea gripa?
|Rezultate|Alte sondaje

Povestiri urbane

In ce "mit urban" crezi cel mai mult?
|Rezultate|Alte sondaje

Newsletter